h1

Ceaţa

31/10/2009

Buna dimineata dimineato! Esti o lenoasa…

Frumoasa e ceata de azi. Ascunde iarba moale pe sub tălpi. Iar eu, iar eu sunt o mogâldeaţă ascunsă prin iarbă. Azi m-am trezit si am spus ca vreau sa imbratisez lumea. Ghinion, e prea mare, si nici lumea nu ma cunoaste. Ce bine.Cum să mă apropii de o necunoscută? Nu sunt fricoasa, dar ma tem… deci si cheful de imbratisat mi-a trecut.  Mai bine ma imbratisez singurica, e mai sigur.

110Ceata e frumoasa, nu-i asa? Imi place podul ce se contureaza usor prin firele ei.  Felinarul bolnavicios lumineaza, ca lumanarea deasupra cartii. As vrea sa trec pe celalalt mal, dar nu stiu cate trepte are podul. Am sa astept pana iese soarele…

…si daca nu iese?

Da, si daca nu iese ce fac? Eh… o sa-mi iau un avant si sar peste râulet,inchid ochii, imi muşc limba si poate aterizez  dincolo…  important e sa nu-mi pierd ochelarii…poate ochelarii sunt de vina, poate nu e nici o ceata. Am mancat sanatos in dimineata asta, cred.

Ce e cu ceata asta? E urata, rece si..si iar urata… iau un taxi, si ii zic sa ma duc dincolo de pod. Uff…ce tare m-am enervat…

Buna dimineaţa dimineaţo, ia şi mai dormi! Azi, m-am trezit eu prima…

Anunțuri
h1

Vanilia

26/09/2009

„Coborand in vreme, pana la maicuta care nu mai este…”

Vanilia arsa stropeste aerul din jur. Mi-e cald si tremur. Rad incet, copii dorm in al lor cuib. Tu, singura ma privesti lin. Ma intrebi ceva, nu-i asa? Da, mi-a fost dor de tine, de suferinta bucuriei de revedere. Nu-ti spun unde am fost. Acolo e frig si frige orice suflet de piatra. Acolo nu ma mai intorc…prea multi au ramas, fara dor.

lumanare1

Hai, da-mi mainile.  Viata din ele e viata mea. Mi-au lipsit in cenusa de acolo. Doar aici e cu adevarat  liniste. Ce bine ca e liniste draga mea. Am vazut o rasarita cu ochii aplecati, zi de zi… si multi oameni necajiti inecati in dor. Cine-i va salva?

Ah…  dorule, ce crud esti.  Uite ce-ai facut: un râu colorat şi un râu sărat..

Zambesc scumpa mea viata, ca m-am intors la tine. Am reusit sa ma intorc la tine…azi si maine. Doar azi si maine e vesnicia noastra noastra maicuta. Doar azi si maine ne alina sufletul…

Doamne, azi sunt fericit…

…aerul din jur e doar o lumina calda de vanilie.

h1

E rândul meu

31/08/2009

Ieri m-am trezit intr-un copac. Da, ma simt bine. Era un stejar. Nu rade. Era chiar un stejar ruginit ce-i drept.  In varf deasupra mea mai era un artist ascuns printre frunze. Era un elefant, care picta. Da, in copac si…picta.Picta frunze. Ba nu, niste crengi cu frunze.Cafe

Nu rade. Azi m-am trezit, nu-ti spun unde… azi m-am trezit in pod. L-am intalnit pe Moshu’. Se ratacise. Alerga dupa renii lui. Bezmetici, nu ata. Au prins aripi. Se credeau pegasi. I-am zis nenicului sa nu-i dea bomboane cu visinata. Nu m-a ascultat. Exact ca un copil.

Nu rade. M-am trezit. Nu vezi? Doar ma auzi? Nu-i asa? Azi vreau sa numaram pasii nostrii. Oare…pasii nostri vorbesc? Vreau sa numaram pietrele de la vechiul pavaj…din strada-ngusta.

Nu rade. Am vazut zgomote de zambet. Tu erai?  Tu erai! Recunoaste, te ascundeai dupa mirosul de cafea, acolo langa draperia aia… esti o hoata!

Nu rade…azi e randul meu.

h1

Bună Dimineaţa

30/08/2009

zambetTe-ai trezit, in sfarsit. Vezi ca las soarele in frigider, sa nu uiti sa-l scoti de acolo, ca a inghetat saracul.  Am lasat cateva stele dincolo, sa nu uiti sa le scoti la plimbare, au mare nevoie de aer. Da… era sa uit, sa deschizi geamul, ca aerul de primavara tot bate, ca vrea si el sa vada ce mai faci…si parca mai era ceva, ah da, ma gasesti prin preajma, nu lipsesc prea mult.Ma intorc rapid.

Am uitat, te-a sunat mai devreme Moshu’, nu stiu ce vrea, cred ca te ia iar la intrebari, stii tu ca in fiecare an: „Daca ai pregatit ciorapul, ce-ai facut, ce n-ai facut”, ma rog, uneori mi se pare total lipsit de imaginatie batranelul, cred ca ar trebui sa-i trimitem o cartulie, nu stiu, un roman despre realitatile noastre, sa-si dezvolte un pic vocabularul, plictiseste, dar cred ca varsta e de vina. Apropo, cati ani are?

Of, zapaceala asta de dimineata,  prea mult zgomot. S-au anuntat ploi, deci sa ai grija, umbrela e undeva prin debara, e cam veche dar se repara, sa nu calci prin baltoace, sa te tii departe de ele, ca nu stii cum ajungi diseara, si ai atatea de facut.

Norii sunt ascunsi sub pat, sa-i lasi si pe ei sa respire un pic, ca avem nevoie de diversitate, da? Sa-i stergi de praf.   Vantul e prin cratita, ieri abia l-am prins, s-a cam salbaticit in ultima vreme, trebuie pedepsit.

Gata cu instructiunile, acum trezirea. Am plecat.

Al tau zambet.

h1

În aşteptare

30/06/2009

Tot plouă peste poporul nostru. De-ar creste ceva.Doar o mare buruieni ce-nconjoară margaretele de mai. Tot soarele ne frige în a noastră disperare, avem o limbă, avem un Ştefan, avem o ţara ciopârţită de-un râu ce curge prin sârme şi sminteală.batranica

Dragă Dumnezeu,

…fie ca voia Ta să ne apere de ispitele ce se ivesc in calea noastră. Apără acest petec de pământ şi octroteşte-ne mintile în fata urgiei roşii. Facă-se voia Ta în numele dreptăţii şi adevărului, iar sufletele noastre să se regăsească în mila Ta…

„Ne întoarcem cu profunda durere spre acesti monstri si le adresam un avertisment de care sa se teama :  Smintitilor ! Reveniti-va ! Încetati masacrele ! Purtarea voastra nu e numai cruda, ci cu adevarat satanica, vrednica de focul cel vesnic în viata viitoare si de un blestem înfricosator asupra urmasilor vostri aici pe pamânt! În numele puterii pe care ne-a dat-o Dumnezeu, va excomunicam, aruncând asupra voastra anatema, daca purtati înca numele de crestin, caci prin nastere ati apartinut Bisericii Ortodoxe”.

Si voi, credinciosi copii ai Bisericii lui Hristos, departati-va de acest neam ucigas, dupa cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Îndepartati pe cel rau din mijlocul vostru” (I Corinteni 5, 13).

Suflete vândute pentru o groapă de gunoi, ne inghit în singurătate. Renaşte-ţi fiilor acestui neam de şoimi şi duceţi flacăra în al nouălea ceas şi să-i sloboziţi pe cei rătăciţi în negura robiei de minte. Duceţi vestea sângelui vostru ce-şi ştie preţul, ce-şi ştie graiul lin şi tandru rostit de maică.

În aşteptarea veşnică de aer sfânt aici vom zace pretutindeni pe veci…

h1

Republica Molotov

22/04/2009

„O sa spun sa ma audă și plin de floare pomul:”Şi  din mormânt voi spune mulțimii adevărul”” Grigore Vieru

Nu ma mai mira nimic. Ar fi firesc sa se schimbe si denumirea statului in care supravietuim. Zilele trecute am constatat ca am devenit niste sobolani vopsiti pe banda rulanta in culoare rosie vreme de 8 ani in mod oficial.

sarmaghipataTraiasca Lenin se auzea azi pe strazi, sigur doar el e mereu tanar, chiar si acum dupa 85 de ani dupa trecerea lui in nefiinta. Ciudat lucru, sambata elita rosie se afla in fata altarului si blagoslovea poporul in stil sovietic cu tam-tam-uri si laude, iar miercuri depun flori celui ce era un ateu declarat a carui trup nici nu a fost inmormantat crestineste. Ha… sa se numeasca Republica Paradox, ca Molotov e invechit, si oare mai tine minte cine a fost domnul?

Absurd ar zice unii! Doar, varfuletul nostru ne-a oferit stabilitatea mult ravnita, salarii decente, un stat de drept, unde iti sunt respectate toate drepturile, unde nu trebuie sa platesti pentru arest abuziv, unde nimeni are dreptul sa te atinga, unde toti sunt zambitori si binevoitori. Doar in tarisoara asta nu exista criza financiara, doar la noi pensiile se maresc, doar la noi salariile ating cote record. Minune, ce sa zic? Doar aici in tara asta nimeni nu te va insulta si nu iti va zice sa vorbesti intr-o limba normala, doar na, esti al tine acasa, ai tot dreptul de jure si de facto. Doar aici oamenii sunt atat de binevoitori si salvatori ai natiunii ca cei mai curajosi se urca si pe cele mai nebanuite culmi si arboreaza drapele pentru a stapani masele care sunt compuse din narcomani si vandali veniti de printr-un stat vecin, care ne si face sa ne simtim insotiti in calea noastra spre vestul progresiv si luminos. Ah..ce fericit sunt, doar in tara noastra sunt cei mai fericiti oameni din univers, doar la noi vamesii sunt cei mai binevoitori omuleti care ne tot cheama acasa, iar uneori nici de pasaport nu avem nevoie sa-l prezentam, si nimeni nu te intreaba de ce vii acasa. Doar aici, te simti atat de sigur ca te poti apropia de Guvern si la 3 noaptea intr-o plimbare, cine stie, poate intalnesti varfuletul nostru luminos si mai schimbi o vorba despre vreme,sanatate.

Traiasca Republica Molotov!

M-am întors acasă, iar blestematul de Prut mai exista, sârma ghimpata, şoareci coloraţi, si directii opuse sub bata varfuletului nostru luminos ce ne arata viitorul nostru fericit.  Si Doina si Ion pe fundal ne urmaresc si suspina, si Grigore scrie, scrie si tot scrie… Iar vieţile noastre pe doua maluri s-au întins intr-o suferinţă a depărtării.Da Doamne sa auzim, Da Doamne sa ne trezim!

h1

Dep[?]rtare II

26/03/2009

Boala

Anita se confrunta, ca si ceilalti deportati, cu bolile generate de conditiile precare de viata: “A ajuns randul si la mine, a dat si peste mine dizinteria. Era de acuma iarna, ger, prin luna lui octombrie 1942. Taieturi prin pantece, dureri nemaipomenite. […] De acuma afara nu mai puteam sa ies, nici din pat nu puteam sa ma ridic. Capul imi era triaz, intalegiam totul si vedeam cu ochii ca se apropie sfarsitul, dar nu aviam nici o putere. Am slabit din putere cu totul, durerile m-au acoperit peste masura. […] Acuma m-am gandit ca se apropie ciasul, numai inca nu-i minuta.” (pag 116) Apoi se imbolnaveste de scorbut: “caci de acum trecuse cativa ani si noi nu mai vazusem legume sau fructe proaspete.” (pag 149) si se salveaza adunand fructe de tundra/ de  padure.

sarmaIn decembrie 1944 se imbolnaveste de tifos. Intra in coma doua saptamani, si trece printr-o experienta extrasenzoriala: “Inainte de a ma trezi [din coma], parca mi-a spus cineva: tu vrai asa de tare sa te duci la copii. Noi te lasam, ia-ti trupul si du-te. Parca trupul imi era despartit de mine. Atunci eu ma gandesc: da cum am sa-l cunosc eu care trup e al meu, caci erau mai multe trupuri si toate erau la fel. Si parca indata mi-a dat in minte ca usor pot sa-l cunosc care e al meu, caci in acesti ani cat am trait in nord, din pricina ca am lucrat greu, sau din frig, mi-a esit la mana stanga o gotca. Era acuma cat un ou de gaina de mare. Si in momentul ista, cand mi-a spus ca daca plang si imi pare rau asa tare dupa copii sa-mi iau trupul si sa ma intorc la ei, eu cu bucurie ca mi-a dat in gand cum sa-mi cunosc trupul si sa ma intorc la copii, m-am trezit si am vazut ca ma aflu in spital. Tare mult timp nu mi-a iesit visul acesta din minte.” (pag 158)

Blondina slabeste in primul an de inchisoare 45 de kg, si sufera de pelagra. Cand e numita administratora a bucatariei spitalului din lagar “am alergat disperata la doctorita sefa si intrand in cabinetul ei in hohote de plans, i-am spus ca am innebunit. Ea speriata m-a intrebat ce s-a intamplat si eu i-am spus ca nu mai ştiu nici sa scriu, nici sa socotesc. Ea m-a sarutat şi mi-a spus: Linişteşte-te! Nu e nebunie, ci pelagra se numeşte asta. Din cauza foamei ti s-au uscat creierii si nu mai stii sa scrii. Trebuie sa mananci bine – acum ai de unde – si ai sa-ti revii. Eu plangeam de durere si de rusine. Totodata, imi era frica sa nu pierd acest serviciu atat de convenabil.” (pag 42) Apoi sufera de surmenaj. Moare in 1971 de cancer, pe care ea o vede ca pe o moarte martirica.

Credinta
Pusa in fata faptului implinit – trebuie sa indure deportarea si sa supravietuiasca, Anita isi pune toata nadejdea in Dumnezeu: “Dumnezeu a avut grija de noi si li-a dat noroc la copii. De cate ori mergiau in padure, nu venea cu mana goala, aducia cate ceva.” (pag 122) Cand era bolnava: “ma rugam la Dumnezeu sa se indure de mine, sa ma lase intre copii, sa nu ramaie copiii asa straini, fara tata, fara mama, in pustiurile celia” (pag 157) Cand e condamnata la doua luni de inchisoare pentru ca nu mai iesise la lucru (fusese prea bolnava), Anita se roaga: “Doamne, da-le rasplata acelora care m-au indreptat pe mine pe drumul acesta [la inchisoare], caci parca nu am facut nici un rau asa mare […] Arata-le, Doamne, ca mare-i puterea Ta.” (pag 167) Si intr-adevar,cei doi nacialnici care ii dadusera sentinta ajung la inchisoare, caci furasera casa de bani. “Asa ca puterea lui Dumnezeu e tare mare si am cunoscut-o mult, totdeauna, dar mai mult cat am fost pe meleagurile cele amara. Mult am suspinat cu amar si m-am rugat la Dumnezeu sa-mi ajute sa pot trece peste toate greutatile cate imi stau inainte si cu puteria si ajutorul lui le-am trecut toate.” (pag 171) Cand revine in 1956 in satul natal “am intrat in biserica, am sarutat pamantu, am plans cu amar, caci 15 ani nu mi-a calcat picioru in biserica. M-am spovedit, m-am impartasit si dupa toate am suspinat adanc cand am esit din biserica” (pag 196) Blondina, aflata la inceputul prizonieratului, sufera in inchisoare si “intr-o noapte am visat ca la gemuletul acela mic [al camerei de detentie] a aparut Mantuitorul cu coroana cu spini pe cap, rastignit pe Sfanta Cruce. Si din cap in jurul coroanei şiroia sangele, iar Iisus mişca capul la dreapta şi la stanga, a durere, şi atunci curgea sangele mai mult. Eu am vrut sa merg sa-I şterg ranile, sa-I opresc sangele, iar Iisus mi-a zis: Vezi cat sufar si Eu, pe nedrept, nevinovat? M-am trezit. Da, m-am trezit din somn, dar eram alta! Iisus imi daduse liniştea, puterea, pacea si o mangaiere de nedescris. Acest vis m-a urmarit toti anii de inchisoare şi de Siberie şi toata viaţa.
Asta o spun si acum dupa ce am iesit din inchisoare, ca El, Iisus, m-a sprijinit si m-a intarit in toate chinurile ce am trecut prin inchisoare şi prin lagar si dupa ce am iesit de acolo.” (pag 29) In lagarul Orlovo Rozovo “au fost aduse din inchisoare in lagar 200 de calugarite de la Manastirea Sfantului Ioan de Kronstadt. Erau condamnate la 15 ani pentru propaganda religioasa. Eu cand le-am vazut m-am bucurat foarte mult, desigur, nu de nenorocirea lor, ci simţeam ca in ele voi avea mult sprijin moral, duhovnicesc.” (pag 49)

Vina
Deportatii sunt priviti cu dusmanie de catre rusii in mijlocul carora ajung, sau care ii comanda, dar in timp, opinia li se schimba: “Si asa, prin lucru, vazand ca ori si la ce lucru ne punia il faceam, a inceput sa se uite din alta parte la noi, ca nu suntem asa rai oameni cum ni-au socotit ei la inceput. Au cautat si au inceput sa se poarte oliaca altfel cu noi” (pag. 101) Anita nu invinuieste pe nimeni pentru ce i s-a intamplat, se intreaba doar retoric, in 1956, cand trebuie sa se intoarca in Siberia, dupa scurta sedere in satul natal: “Doamne, oare ce am gresit eu inaintea lui Dumnezeu de nu am voie sa traiesc pe pamantu ista, sa respir aeru ista asa placut. Cand m-am gandit de unde am venit si ca trebuie sa merg iarasi inapoi, cand am pus piciorul pe scara sa ma urc in tren, am gandit, Doamne, mult mai fericita as fi sa-mi deie cineva un plumb sa mor, sa raman aici, pe pamantul ista, decat sa ma duc inapoi acolo. Dar nu am avut ce face, ne-am urcat amandoi cu baietu si trenu s-a pornit.” (pag 196) In 1958 Anita si cei trei fii sunt cu totii reabilitati.
Blondina simte primele repercursiuni ale noului regim odata cu arestarea soţului ei: “Era invinuit de spionaj si legatura directa cu Hitler; trebuia sa recunoasca acest lucru. Nici una nici alta nu era adevarata. Nu voia sa semneze aceasta acuzatie. Cercetarile se faceau in modul cel mai brutal. Il tavaleau pe jos, lovidu-l cu cizmele in stomac si in piept. L-au batut asa de tare, ca i-au dezlipit rinichii. Avea stomacul si plamanii distrusi. Abia vorbea.” (pag 31) Cand e ea insasi arestata, spune: “Nu-mi cititi, caci eu voi semna orice e scris acolo, cu toate ca nu sunt vinovata, caci n-am putere sa dovedesc aceasta; puterea dumneavoastra e pe masa, si i-am aratat revolverul incarcat. Chiar daca ar fi sentinta de moarte as fi foarte multumita.” (pag 34) Blondina petrece nevinovata 15 ani in Siberia. In 1957 e reabilitata.

Stilul scrierii
Anita scrie cum respira, intr-o curgere fireasca, de povestitor innascut. Descrie ceea ce a trait fara ura, invinuiri sau regrete, ci doar sub semnul destinului: “Prin cate poate trece o fiinta ominiasca fara sa-si dea siama…” (pag 27) Doar o singura data se compara pe sine cu Ana lui Manole: “Era o poezie foarte dureroasa, cu jele talcuita, frumos, de buna siama. Eu am uitat din versuri, cum au fost alcatuite de frumos, dar de atata durere care m-a palit si pe mine nu o mai pot uita niciodata. Caci parca Dumnezeu a trimis si inaintea mea, cand am facut pasul cel nenorocit si m-am intors inapoi [in Mahala, in 1940], din drumul pe care am fost pornita, ploaie asa grozava, cu trasnete, ca un semn parca sa-mi spuie: de ce te-ai intors la necaz si nenorocire? Mergi pe drumul drept pe care ai fost pornita.” (pag 76)
Blondina e la curent cu mersul evenimentelor politice, e invaţatoare, are prieteni medici, avocati, funcţionari, scrisul ei e structurat (cartea are 13 capitole), referinţele sunt cat mai exacte (toponime, date, nume, cantitaţi, sume, etc). Cartea incepe cu o data: 27 iunie 1940 <<Am deschis radioul ca sa ascultam ştirile, ca de obicei, dar ne-am ingrozit. S-a auzit vocea tremuratoare a regelui Carol: “Dragi basarabeni, o mare nenorocire a lovit ţara noastra. Ruşii cer predarea Basarabiei. Noi nu avem putere sa luptam cu ei. Am trimis o delegaţie in Germania. Sa vedem ce vom putea face. Maine la ora cinci dimineaţa va dau rezultatul definitiv”>> Blondina descrie scene amuzante tocmai prin nepriceperea de care da ea dovada in a face fata unor situatii cu care nu se mai intalnise, fiind invatatoare: “Cand am iesit prima zi cu viţeii in camp, totul imi era necunoscut. Era ora 8 dimineata. Ei au umblat prin iarba si la un moment dat au inceput sa fuga care incotro. Am ramas singura. M-am aşezat pe iarba şi am inceput sa plang, inchipuindu-mi alta puşcarie pentru pierderea viteilor. Am bocit eu vreo ora si vad ca se apropie de mine un batran Siberian şi ma intreaba: De ce ragi ca o vaca? Eu i-am spus necazul şi el imi spune: Taci si stai aici pana cand ei vor veni toti pe locul acesta. Ei au fugit pentru ca in timpul zilei, cand soarele frige tare, este o musca mare care ii musca grozav. Maine stai cu ei pana ce vezi ca s-a ridicat soarele, apoi ii bagi in iaz si ii tii acolo pana catre seara, apoi ii scoti la pascut. In iaz este stuf si au si multa umbra.” (pag 73) Dupa ce mama Blondinei vine sa locuiasca impreuna cu fiica in Siberia “mama ma tot intreba unde lucrez si eu i-am spus ca la birou. Dar intr-o zi a iesit din curte sa se plimbe, si fiind satul mic, a nimerit la ferma, eu tocmai scoteam gunoiul din grajd si-l puneam pe sanie. Cand m-a vazut a inceput sa planga in hohote: La asta ai ajuns? Pentru asta team crescut si te-am invatat? Nu stiam ce sa mai spun, am inceput si eu sa plang cu ea. Stiind ca are inima bolnava, mi-era frica sa nu moara, nu stiam cum s-o linistesc.” (pag 82)
Desi ambele femei trec prin situatii limita nici una nu accenteaza ororile pe care le-au trait/ vazut, asa cum se intampla in cazul altor deportati siberieni care au ajuns sa-si povesteasca viata.1 Blondina accentueaza credinta ei in Dumnezeu, si multiplele ocazii in care i-a simtit direct ajutorul, in timp ce Anita inchina pagini intregi fiilor ei si unitatii familiei, care le-a adus salvarea. Blondina va mai trai pana in 1971 la Iasi, ca femeie care da ajutor la Catedrala Mitropolitana din Iasi, cinstind adanc moastele Sfintei Paraschiva, in timp ca Anita isi reface gospodaria din satul Mahala si isi creste nepotii pana in anul mortii – 1986. Deportarea in Siberia a fost pentru ele experierea iadului inca din viata aceasta, dar s-au purtat in iad cu multa omenie.